Alături de noi au participat domnul Traistaru Cătălin si domnul Pirvu George în calitate de prim vicepreședinte și respectiv vicepreședinte al Federatiei PUBLISIND, care este reprezentativă la nivel de grup de unități. Din partea angajatorului au participat: consilierul domnului Procuror General - dl Popescu Cătălin, alături de reprezentanții desemnați de conducerea PICCJ, DNA și DIICOT, iar în calitate de secretar al ședinței de negociere a fost dna Puiu Daniela. Totodată la masa negocierilor au participat cu acordul nostru și reprezentanți ai Sindicatului Proeresis (Sindicatul funcționarilor publici din DEFA și a personalului contractual - sindicat care nu îndeplinește condițiile de reprezentativitate).
S-au discutat următoarele subiecte:
1.Reprezentativitatea noastră, a UNSMP ca și Sindicat afiliat la Federația PUBLISIND, federație reprezentativă la nivel de grup de unități- a fost certificată reprezentativitatea noastra pentru a negocia ACM-ul.
2. Componența delegației care va participa la negocierea ulterioară.
3. Durata estimată a negocierilor în privința ACM-ului - 60 de zile
4. Subiectele de interes care dorim sa le atingem in cadrul negocierii (cele prezentate de noi anterior - zile de CO suplimentare, decontare ochelari , decontare medicamente/analize, zile libere pentru munca sindicala)
5. Stabilirea urmatoarei intalniri: 20 martie 2024 ora 11:00 la sediul PICCJ.
6. Diverse puncte atinse prin discuții libere între membrii comisiei de negociere:
- solicitarea bugetului pe anul 2024 pentru a verifica daca au fost cuprinse sume pentru formare profesionala si plata transelor din procese.
- problema verticalei,
- problema cursurilor de formare profesionala si intalniri de lucru pentru un mod unitar de lucru(proceduri, modalitati, colaborare pe spete)
- securitate si sanatate in munca pentru a ne justifica problema legata de medicamente/analize decontate.